Ultimele zile înainte de decizia privind aderarea României la Spațiul Schengen. Agenda oficială a Consiliului JAI și scenariile vehiculate

Ultimele zile înainte de decizia privind aderarea României la Spațiul Schengen. Agenda oficială a Consiliului JAI și scenariile vehiculate
Sursa: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 27/11/2022, 16:49

Mai sunt câteva zile până când Consiliul Uniunii Europene pentru Justiție și Afaceri Interne va dezbate și este așteptat să ia o decizie în ceea ce privește aderarea României, Bulgariei și Croației la Spațiul Schengen, alături de cele 26 de țări membre. Dacă, oficial, ordinea de zi – provizorie în prezent – pentru Consiliul JAI din 8 și 9 decembrie include propuneri de decizii separate pentru România și Bulgaria, respectiv pentru Croația, surse politice europene și naționale vorbesc despre o posibilă decuplare a hotărârii în cazul României de vecinii de la sud de Dunăre.

În Consiliul Justiție și Afaceri Interne, programat pentru zilele de 8 și 9 decembrie, miniștrii Afacerilor Interne din statele membre vor discuta despre aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în Bulgaria, Croația și România și vor analiza starea generală a Spațiului Schengen, se arată documentele oficiale.

Conform forului european, miniștrii vor evalua și progresul în ceea ce privește reglementarea pentru prevenirea și combaterea abuzului sexual asupra copiilor. De asemenea, vor face schimb de opinii cu privire la dimensiunea externă a migrației și la situația de-a lungul principalelor rute de migrație, precum și asupra aspectelor legate de afacerile interne ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Mai mult, tot în acest format, miniștrii justiției vor urmări să adopte abordări generale cu privire la digitalizarea cooperării judiciare și la directiva privind infracțiunile de mediu. Aceștia vor discuta despre directiva împotriva proceselor strategice împotriva participării publice (SLAPP) și vor face schimb de opinii cu privire la lupta împotriva antisemitismului. Miniștrii vor urmări să adopte concluzii privind lupta împotriva impunității cu privire la crimele comise în legătură cu războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Va fi decuplată România de Bulgaria?

Agenda Consiliului JAI include în prezent două decizii cu privire la acceptarea celor trei state candidate în Spațiul Schengen, dar voci europene vorbesc de  posibilitatea decuplării deciziilor pentru România și Bulgaria.

Agenda JAI by Gandul.info on Scribd

Odată cu instituirea Spațiului Schengen în 1995, au fost eliminate controalele la frontierele interne ale UE, iar în prezent spațiul Schengen cuprinde majoritatea statelor UE, cu excepția Irlandei, care menține opțiunea de a rămâne în afara spațiului și desfășoară propria zonă comună de călătorie cu Regatul Unit, precum și cu excepția Bulgariei, Croației, Ciprului și României, care sunt obligate să adere la Schengen, conform dosarului Parlamentului European. Patru țări din afara UE – Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein – sunt membre ale Spațiul Schengen.

În ciuda faptului că Bulgaria și România îndeplinesc criteriile necesare pentru aderarea cu drepturi depline, spațiul Schengen nu a fost extins în aceste două țări, deoarece guvernele naționale ale UE trebuie să decidă în unanimitate intrarea statelor noi în zona fără frontiere. Prin votul lor din 18 octombrie 2022, eurodeputații au reiterat cererea de admitere a celor două țări în spațiul Schengen cât mai curând posibil, subliniind că libertatea de mișcare se află în centrul proiectului UE.

Drumul României spre Schengen, după 11 ani de așteptări, nu duce lipsă de provocări, după pozițiile exprimate de oficiali din Olanda, Suedia și, cel mai recent, Austria.

Acum câteva zile, Klaus Iohannis s-a declarat încrezător în posibilitatea ca aderarea României la Schengen să se decidă în data de 8 decembrie. Anterior, șeful statului a declarat că este posibilă o amânare cu o lună sau două a deciziei.

Într-un dintre scenariile avansate recent de europarlamentarul român Victor Negrescu, acesta preciza că se evaluează inclusiv decuplarea Bulgariei de România.

Europarlamentarul Cristian Bușoi și-a exprimat recent încrederea și optimismul cu privire la aderarea României în Spațiul Schengen, într-un interviu pentru GÂNDUL EXCLUSIV.

În cazul Croației, pe 10 noiembrie 2022 Parlamentul și-a dat acordul pentru cererea de aderare a Croației la spațiul Schengen până la finele lui 2022.

Condițiile de aderare la spațiul Schengen

Pentru a fi acceptat în Schengen, sunt obligatorii următoarele condiții:

  • țările trebuie să își asume responsabilitatea pentru controlul frontierelor externe ale UE
  • țările trebuie să aplice un set comun de norme Schengen, cum ar fi controlul frontierelor terestre, maritime și aeriene, precum și emiterea de vize Schengen
  • țările trebuie să se conecteze și să opereze Sistemul de Informații Schengen (SIS)

Potrivit Parlamentului European, peste 1,25 miliarde de călătorii au loc anual în spațiul Schengen. Controalele interne la frontieră au fost abolite în această zonă, dar statele și-au păstrat dreptul de a reintroduce controale temporare în cazul unor amenințări serioase la adresa politicilor publice sau securității interne.

Totuși, din 2015, pe fondul crizei migrației, precum și a creșterii amenințărilor teroriste transfrontaliere, mai multe state Schengen au reintrodus astfel de controale și chiar le-au prelungit de mai multe ori, iar pandemia de COVID-19 a reprezentat un nou motiv pentru a le reintroduce.

În acest context, la sfârșitul anului trecut, Comisia Europeană a propus revizuirea regulilor ce guvernează spațiul Schengen, pentru a se asigura că reintroducerea controalelor interne rămâne o măsură de ultimă instanță și pentru a încuraja folosirea unor măsuri alternative, cum ar fi controale specifice de poliție și o cooperare îmbunătățită a forțelor de poliție.

„Parlamentul European are în lucru această propunere. Deputații europeni au obiectat în repetate ocazii împotriva reintroducerii frecvente a controalelor, care împiedică libera circulație a persoanelor în UE”, a transmis Legislativul comunitar.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...